„Cogito, ergo sum”...
„Realitatea” ar putea fi un simplu vis, o iluzie, un simplu spațiu al unor impulsuri electrice administrate unui creier in vitro. Dar un lucru nu poate fi mimat... Complexitatea iluziei transcende iluzia.
București 1980 (I.V.Grossu)
*Allegretto*
Ninge nesfârșit
Peste blocuri triste
Blocuri cenușii
Blocuri comuniste
Cad din infinit
Fulgii argintii
Fulgii de zăpadă
Umbre cenușii
Oamenii uimiți
Ies la geam grăbiți
Ies la geam să vadă
În al iernii ger
Fulgii argintii
Fulgii de zăpadă
Trepte către cer.
Minus infinit, plus infinit (I.V.Grossu)
Până-n adâncul de aici m-am ridicat...
Din infinit,
Din universul ne-ncolțit de stele,
Din cerul fără răsărit,
Curbat
Sub ochiul frunții mele...
Tu... stai sub câmp și m-aștepți,
Undele gândului mângaie cerul,
Aștrii semeți,
În a nopții putere
Florile ard în albastru,
Trupul tău arde-n tăcere.
Improbabil (I.V.Grossu)
Ți-aduc ofrand-acum
Spre nesfârșit pustiu
A templului meu fiecare moleculă,
Ca-ntr-un târziu
Atom cu-atom,
Celulă cu celulă
Din fiecare colț îndepărtat de galaxie
Ca într-un joc
Din entropie
Pe toate să le-așezi din nou la loc.
Simplu (I.V.Grossu)
Azi cerul e-nalt
Și Pământul plat
Iar stelele cuie de-argint
Pe cer
Azi soarele-i veșnică stea
Peste nori 𝄾
Și flori
În pete 𝄾 se-ntind
Pe pământ.
Frumoasă ca o umbră pășea
Din vis 𝄾 pe ape ușor
Șiraguri de nor 𝄾
Porți pe-al tău sân
Și frunze albastre
În păr.
Impresie (I.V.Grossu)
Gânduri, simple gânduri
Se înalță pustii
În măreția lor
Din Big-Bang
Din vidul cuantic
Din infinit
Ca niște arbori
Ca niște buruieni
Ca niște ridichi
Spre nicăieri
Spre vidul cuantic
Spre infinit
Sau alt Big-Bang.
